Arhivă ştiri

Suntem si pe facebook

  ARHIVĂ ŞTIRI

*In perioada 26-28.06.2017 s-a desfășurat la Brașov, Târgul și expoziția aeronautică AERO EXPO. Detaliile evenimentului pot fi accesate aici.

**********************************************************************************************

*În perioada 22-23 septembrie2016, s-au desfășurat, la Tuzla și respectiv, Constanța expoziția și show-ul RPAS ”Drones by a Safe Shore”, urmate de conferința ”Legal, Safe & Secure Use of Civil RPAS”, care au fost organizate de UVS România, Asociația Patronală Română a Producătorilor de Tehnică Militară – PATROMIL și Asociația Română pentru Promovarea Protecţiei Infrastructurilor şi Serviciilor Critice – ARPIC sub auspiciile Ministerului Transporturilor și Autorității Aeronautice Civile.

Evenimentele au beneficiat de prezența echipelor care derulează proiectul de cercetare „SafeShore”, finanțat în cadrul programului „UE Horizon 2020 – Secure Societies”, precum şi a membrilor „End User Board SafeShore”, respectiv Academia Militară Regală din Belgia, UTI, IOEL, Serviciul de Protecție și Pază, Institutul de Tehnologii Avansate și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

La expoziția și show-ul RPAS, printre membrii UVS România care au expus produsele proprii se numără compania Teamnet International și Academia Forțelor Aeriene Brașov. De asemenea, a participat un număr important de membri persoane fizice ai UVS Romania. La vizitarea standurilor expoziției și la demonstrații au participat numeroase personalități politice, reprezentanți ai ministerelor și autorităților statului, precum și specialiști din domeniile producției și utilizării sistemelor de avioane fără pilot .

Conferința ”Legal, Safe & Secure Use of Civil RPAS” a fost organizată pe cinci paneluri:

  • Welcome panel;
  • Regulatory framework panel;
  • Application panel;
  • Security panel;
  • R&D projects panel.

În cadrul panelului introductiv au prezentat mesaje domnul Dumitru Dorin Prunariu, președinte de onoare al UVS România, domnul Ion Magdalena, președinte PATROMIL, domnul Marian Jean Marinescu, deputat în Parlamentul European, vicepreședinte al Grupului PPE, domnul Marius Lucian Obreja, președintele Comisiei de Apărare din Senatul României, domnul Neculai Banea, secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, domnul Aurel Sorin Encuțescu, consilier al directorului general al Autorității Aeronautice Civile din România, Paolo Salieri, reprezentant al Directoratului general ”Migration and home Affairs” din cadrul Comisiei Europene, Adrian Codi coordonator pe problematica RPAS din partea Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA.

Dezbaterile din paneluri s-au focalizat pe o analiză aprofundată a cadrului legislativ național și european de reglementare a zborului avioanelor fără pilot, prezentarea de aplicații ale utilizării RPAS în geologie, cadastru, supravegherea frontierelor. Un alt domeniu abordat, în cadrul dezbaterilor, s-a referit la metode și tehnici de contracarare a zborului neautorizat al RPAS-urilor.

Mulțumim pe această cale sponsorilor evenimentului: ROMATSA, Teamnet și UTI precum și partenerului media, firma BASSAKA MEDIA.

Click aici pentru galerie foto eveniment

**********************************************************************************************

* În data de 14.06.2016  a avut loc ,,Conferinta Go4It . Revolutia Dronelor – conferinta prezentata on-line pe internet si inregistrata. 

**********************************************************************************************

* În data de 26-28.05.2016  a avut loc 

 

AFASES2016

 

cu panelul                        2. REMOTELY PILOTED AIRCRAFT SYSTEMS / LAW AND POLICIES

**********************************************************************************************

* In data de 19.05.2016, ora 10.00 – a avut loc la Romaero Bucuresti 

UNMANNED SOLUTIONS FORUM-2016

eveniment dedicat pieţei de echipamente, vehicule şi servicii din domeniul sistemelor fără pilot.

 

 **********************************************************************************************

 * În perioada 25-26.02.2016 la sediul firmei TEAMNET, (membru al Asociației ,,UVS ROMÂNIA”) a avut loc Cursul de inițiere în tehnologia UAV (Unmanned Aerial Vehicle). Noutatea acestui curs a constat în prezentarea atât teoretică cât și practică a modelului UAS INDAGO/Lockheed Martin din SUA și a modelului UAS HIRRUS/Teamnet din România. Partea practic aplicativă a avut loc în apropierea localității Călugăreni. Ceea ce este de reținut este faptul că echipa de profesioniști din cadrul TEAMNET și-a propus să continue seria de pregătire a specialiștilor din domeniu prin cursul de Training pentru utilizarea sistemelor aeriene fără pilot și workshop-ul Analiză geospațială avansată. Le uram mult noroc si multe realizări în dificila misiune de certificare a operatorilor de UAV-uri în România, proiect ce îl avem și noi în vedere în viitorul apropiat.…………………………………………………………………………………………………………………………………..

INDAGOINDAGO (SUA)     Hirrus2 HIRRUS (RO)

**********************************************************************************************

*  În perioada 08.02.2016 – 12.02.2016 firma AeroDrone SRL (dl.POP Sebastian-membru al Asociației ,,UVS ROMÂNIA”), a susținut cursurile de instruire teoretice și practice privind operarea sistemelor RPAS, realizate ptr. programul de cercetare MONICULT. Sistemul RPAS a fost dezvoltat pe baza cerințelor partenerilor din proiect (Universitatea Transilvania Brasov – UTBv, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pt Cartof și Sfeclă de Zahăr – INCDCSZ, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – UTCN), fiind capabil să execute misiuni autonome ptr. colectarea datelor de dezvoltare a culturilor agricole cu ajutorul spectrometrelor.

Cursul a urmărit formarea operatorilor RPAS și a fost structurat pe doua module:

Modulul teoretic a prezentat:

– regulile și măsurile de siguranță privind operarea RPAS-urilor și utilizarea

acumulatorilor de tipul LitiuPolimer;

– reguli și măsuri de siguranță privind operarea RPAS-urilor în spațiul aerian al

României;

– legislație aeronautică;

– noțiuni introductive de aerodinamică;

– cunoașterea teoretică a RPAS-urilor, a echipamentelor și softurilor auxiliare.

În cadrul modulului practic s-a urmarit formarea deprinderilor de operare a RPAS-ului astfel:

– antrenament în dublă comandă privind operarea RPAS-ului în diferite de moduri de

zbor (manual, semimanual, automat);

– Antrenament în simplă comandă privind operarea RPAS-ului în diferite de moduri de

zbor (manual, semimanual, automat);

– Antrenament privind planificarea și executarea unei misiuni autonome;

– Antrenament în gestionarea cazurilor speciale.

 

Le uram de asemenea mult noroc si multe realizări colegilor nostri de la firma AeroDrone SRL, in special dl.POP Sebastian pentru daruirea si abnegatia pentru formarea operatorilor de RPAS calificati in Romania si mai ales pentru faptul ca este mereu aproape de proiectele si activitatile noastre.

**********************************************************************************************

Prezență românească  la  RPAS Civil Operations 2016 (RPAS-CivOps), Bruxelles-Belgia. În perioada 18-21.01.2016 s-au desfășurat lucrările RPAS-CIVOPS 2016 la Academia Regală Militară-Belgia, eveniment organizat de Blyenburgh & Co în cooperare cu Royal Military Academy din Bruxelles și cu UVS International. Delegație română a fost reprezentată de membri Asociației ,,UVS ROMANIA”. ,,Prin participarea membrilor noștri și ai presei române de profil am mărit vizibilitatea pe plan mondial a UVS România, precum și a acțiunilor desfășurate de către membrii asociației noastre. Totodată am realizat multiple contacte profesionale, inclusiv cu legiuitori și membri (persoane cheie) ai Comisiei Europene pentru domeniul RPAS/UAS, cu reprezentanți ai altor asociații de profil europene și cu reprezentanți ai unor firme (Corporate members ai UVSI) cu activitate în domeniul RPAS.” a declarat dl. Florin NEDELCUȚ-Vicepreședintele Asociația UVS România și șeful delegației române la acest eveniment. 

 

**********************************************************************************************

* Institututului de Training, Studii și Cercetări pentru Sisteme fără Pilot (ITSC-SVFP), de la Mediaș, a realizat si pus la dispoziția comunității operatorilor de drone din România din ianuarie 2016 , Sistemul Național de Alertă și Notificare RPAS (Drone).  Acest sistem permite înregistrarea utilizatorilor, pe tipuri de echipamente și introducerea, modificarea și vizualizarea zborurilor RPAS pe teritoriul României. Programul a fost lansat in varianta beta in decembrie 2015 pentru testele inițiale. Le dorim mult succes partenerilor nostri si o dezvoltare pe masură a acestui program.

http://www.zbordrone.ro/

Soft drone

**********************************************************************************************

* In data de 14.12.2015, New Strategy Center, având partener Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României, a organizat la Cercul Militar National o dezbatere privind sistemele fără pilot şi legislația necesară cu tema ,,Sistemele fără pilot, o oportunitate pentru dezvoltare şi inovare”. Si membri asociatiei au participat cu prezentari si comentarii la acest eveniment important legat de dezvoltarea aeronavelor fara pilot uman la bord in Romania.

Puteti afla mai multe despre acest eveniment la adresa:

http://newstrategycenter.ro/evenimente/

Pentru vizualizarea pozelor aveti adresa:

http://newstrategycenter.ro/fotovideo/

 

**********************************************************************************************

* In data de 14.12.2015 s-a semnat parteneriatul intre Asociatia ,,UVS ROMANIA” si Institutul de training, studii si cercetari pentru sistemele de vehicule fara pilot (ITSC-SVFP) respectiv intre Presedintele asociatiei domnul Laurentiu Raducu POPESCU si domnul Octavian ISAILA – presedintele de onoare al ITSC-SVFP (posesor al primei drone inregistrate in Romania la Autoritatea Aeronautica Civila Romana, precum si specialist pe probleme de proiecte de UAV in parteneriat cu Uniunea Europeana). Atasat aveti o adresa a unui soft dezvoltat de catre acest partener nou al nostru in premiera nationala si activ in varianta beta in momentul de fata la adresa www.zbordrone.ro . Recomand tuturor pasionatilor din domeniul aeronavelor fara pilot uman la bord acest soft pentru studiu.

**********************************************************************************************

* Va recomand cu caldura site-ul www.dronele.ro/ unde veti afla mai multe noutati din domeniu. Aici veti putea afla mai multe despre ,,Record mondial pentru durata de zbor, in Romania”.

Dronele-ro

**********************************************************************************************

* Asociația ,,UVS ROMÂNIA împreună cu Universitatea Naţională de Apărare ,,Carol I” -București, Statul Major al Forțelor Aeriene: Academia Forțelor Aeriene-Brașov și Autoritatea Aeronautică Militară Națională, Autoritatea Aeronautică Civilă Română și Bassaka Media S.R.L., a organizat în data de 25-26.06.2015 la Brașov în cadrul ACADEMIEI FORȚELOR  AERIENE, workshop-ul cu tema

NEW TRENDS AND CHALLENGES IN THE DEVELOPMENT OF RPAS-2015

Acest eveniment a fost dedicat promovării și dezvoltării sistemelor fără pilot uman la bord din România fiind dezbătute probleme legate de legislație internă și internațională, tehnologie și management, instruire, educație și logistică specifică RPAS (Remotely Piloted Aircraft Systems).

La această manifestare au participat cercetători ştiinţifici, cadre didactice universitare şi studenţi din ţară, reprezentanţi ai unor organisme interne și internaţionale, reprezentanți ai producătorilor și dezvoltatorilor,  mass-media.

Organizatori:

Sigla RPAS-2015-Brasov 05

Sponsori :

 

Sponsori-combinat 04-Pliant

**********************************************************************************************

* CertAsig Asigurare si Reasigurare – membru al Asociatiei ,,UVS ROMANIA” a lansat în data de 16.06.2015 (ora 10.30) prima asigurare pentru drone.

Din programul lansarii putem aminti:
– Prezentarea primei asigurari pentru prima drona inregistrata la Autoritatea Aeronautica Civila Romana- si potentialele riscuri la care sunt expuse UAV-urile – James Grindley (CEO CertAsig), Doru OBREJA (Director Asigurari Aviatie CertAsig ;
– Live demo drona – Octavian ISAILA (360Tourist.RO/Ra Universe Intenational);
– Cadrul legislativ al reglementarilor privind UAV-urile si contextul actual in Romania-Dogaru Remus-Asociatia ,,UVS ROMANIA”;

**********************************************************************************************

* Asociația ,,UVS ROMÂNIA” în colaborare cu Centre for Advanced Reserch  in Management and Applied Ethics (CARMAE), Universitatea  Politehnica București și Universitatea ,,Spiru Haret “,  au organizat în data de 29.04.2015 cea de-a opta întâlnire din cadrul seriei de ,,Dezbateri publice de etică aplicată, cu tema ,,Securitate și considerații etice în războiul dronelor”, eveniment găzduit de Facultatea Transporturi a Universității Politehnica din București. Rostul acestor dezbateri organizate de CARMAE este acela de a familiariza publicul larg din România cu analiza etică a unor probleme de actualitate, o manieră prea puțin întâlnită în sfera publică autohtonă. Evenimentul a avut loc după modelul dezbaterilor publice organizate de Harvard Business School.

**********************************************************************************************

* Participarea și promovarea Asociației ,,UVS ROMÂNIA” în cadrul seminarului Agenției Spațiale Române (ROSA) cu tema ,,Provocări și oportunități pentru cercetare și inovare în domeniul spațial”, eveniment ce a avut loc în București la data de 27.04.2015 (în intevalul 10.00-16.00) în sediul ROSA. Evenimentul a fost cu atât mai important deoarece a deschis posibilitatea inițierii unei colaborări atât cu ROSA, cât și cu partenerii acesteia.

**********************************************************************************************

În data de 27.03.2015 Curtea de Apel București, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal , s-a pronunțat cu privire la Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 8 /13.01.2014 pentru stabilirea condiţiilor de operare în spațiul aerian național a aeronavelor civile motorizate fără pilot la bord  si a anulat acest act administrativ . Pentru confirmare se poate accesa aici.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

PUTEȚI SA VA EXPRIMAȚI PĂREREA APĂSÂND AICI.

**********************************************************************************************

Adunarea Generală – Asociaţia,,UVS ROMÂNIA”,  28.04.2015, ora 13.30.

Locul de desfășurare: Universitatea Națională de Apărare,,Carol I”-București , pav.D, et.2, Sala de Consiliu a FCSM.

 

**********************************************************************************************

Cu dăruirea și efortul susținut al firmei BASSAKA MEDIA-membră a Asociației ,,UVS ROMANIA” și țara noastră a fost prezentă în perioada 22-24.04.2015 în Split-CROAȚIA la UNMANNED SOLUTIONS FORUM 2015 (USF 2015). Evenimentul a fost organizat în cadrul expoziției Adriatic Sea Defense and Aerospace. USF a avut un stand expozițional în care au fost prezentate două companii românești – Tehnopro și Digit Line, precum și un spațiu de conferință (în data de 23 aprilie 2015), pentru prezentări de soluții și echipamente specifice domeniului vehiculelor fără pilot uman la bord. Succesul evenimentului s-a datorat unui număr de 75 de vizitatori civili la stand, interesați de sistemele multicopter pentru supraveghere video, precum și unui număr de 40 de vizitatori ai conferinței cu prezentări de soluții și echipamente. Din partea Asociației ,,UVS ROMÂNIA” a participat dl. Remus DOGARU alături de reprezentanții firmei  BASSAKA MEDIA S.R.L-sponsorii asociației pentru acest eveniment. Le mulțumim foarte mult participanților  și organizatorilor pentru promovarea ROMÂNIEI și implicit a Asociației ,,UVS ROMÂNIA” peste hotare. 

**********************************************************************************************

În data de 10.03.2015, ora 16.00 a avut loc la sediul Teamnet International S.A. (membru al asociației noastre) o dezbatere în domeniul tehnologiei UAV. La această activitate au participat cadre didactice universitare,  cadre militare și civile din domeniul cercetării și bineinteles personal de specialitate din cadrul TEAMNET. A fost prezentată oferta de servicii a firmei TEAMNET din domeniul tehnologiei UAV. Accentul a fost pus pe modelul românesc Hirrus si pe tehnologia GIS (Geographic Information System). De remarcat este faptul ca firma TEAMNET  va lansa începând cu 2015 diverse programe academice adresate studenților, masteranzilor și doctoranzilor care doresc să se specializeze în tehnologia UAV. Mai mult de jumatate din timpul alocat evenimentului a fost rezervat sesiunii de întrebari și răspunsuri. S-au purtat discuții interesante privind viitorul acestui domeniu în România și s-au inițiat noi contacte de colaborare. Fotografii din timpul evenimentului puteti vizualiza aici.

**********************************************************************************************

În data de 12.02.2015, ora 10.00 la sediul Romtehnica-București a avut loc o prezentare de tehnica RPAS a firmei producătoare Lockheed Martin Corporation-SUA. Au fost prezentate cele mai recente produse ale firmei. Accentul a fost pus pe UAV-ul tactic ,,Fury” care va fi probabil viitorul modelelor de UAV tactice. La acest eveniment au participat reprezentanti din MApN, Universitatea Națională de Apărare ,,Carol I” și MAI.

**********************************************************************************************

În data de 09.01.2015, ora 13.00 la inițiativa Asociației ,,UVS ROMÂNIA” și cu sprijinul nemijlocit al Universității Nationale de Apărare ,,Carol I, a avut loc o ședința de lucru în scopul organizării unui Workshop național pe domeniul reglementărilor naționale, ce vizează  vehiculele fără pilot uman la bord (RPAS).

Au participat:

  • reprezentanți din Autoritatea Aeronautică Militară Națională;
  • reprezentanti din Autoritatea Aeronautică Civilă Română;
  • reprezentant din Direcția Tehnică și Programe de Înzestrare;
  • reprezentant din DIM;
  • reprezentant din Academia Forțelor Aeriene;
  • reprezentanți din Universitatea Națională de Apărare ,,Carol I”;
  • reprezentanți din Asociația ,,UVS ROMÂNIA”;
  • reprezentanți din firma TEAMNET;
  • reprezentanți din firma BASSAKA MEDIA SRL;

Concluziile sunt momentan disponibile numai pentru membrii asociației si reprezentantii mai sus amintiți.

**********************************************************************************************

* Participare românească la cea de-a treia conferinţă internaţională referitoare la aeronavele fără pilot şi condiţiile de operare ale acestora în spaţiul aerian controlat ,,Remotely Piloted Aircraft Systems Civil Operations Conference”(RPA CivOps) prin persoana domnului Remus DOGARU (membru al Asociatiei ,,UVS ROMÂNIA” și Şef Birou Certificări Naţionale / Serviciul Navigabilitate / Direcţia Supervizare/ AACR), eveniment organizat în perioada 02-04 decembrie 2014 la Brussels, Belgia, de Academia Militară Regală Belgiană şi UVS Internaţional.

**********************************************************************************************

Panel UAV în cadrul Conferinței Internaţionale „STRATEGII XXI”, cu tema „Tehnologii – aplicaţii militare, simulare şi resurse”, desfăşurată sub patronajul Facultăţii de comandă şi stat major şi sprijinul Şcolii doctorale a Universității Naționale de Apărare ,,Carol I”. Conferinţa a reprezentat un cadru academic adecvat pentru schimburile de idei, exprimarea opiniilor şi comunicarea celor mai noi rezultate ale cercetării în domeniul fenomenului militar contemporan, precum şi în domenii conexe acestuia.

 

La această manifestare au participat cercetători ştiinţifici, cadre didactice universitare şi studenţi din ţară, diplomaţi militari acreditaţi la Bucureşti, reprezentanţi ai unor organisme internaţionale și naționale, mass-media, precum și reprezentanti ai Autoritatii Aeronautice Militare Nationale cât și reprezentanti ai Autoritatii Aeronautice Civile Romane.

 

De asemenea in cadrul conferinței a fost organizat un stand static expozițional la care au participat firma TEAMNET (invitati de seama ai acestei firme din Romania si Franța), SC LMC RIM CONSULTING, SRL, Universitatea Politehnica Bucuresti, Asociației Studenților și Inginerilor cu Activitate  Tehnico- Științifică X-Projects.

 

Mediatizarea evenimentului a fost făcută în cadrul emisiunii Radio Romania Actualitati din 13.11.2014 ora 22:41 – „Agenda globală” – Realizator: Simina Botar – Reporter: Alexandru Ioan (http://www.romania-actualitati.ro/dronele_jucarii_roboti_sau_redutabile_arme_de_lupta-69619) și a Revistei Forțelor Terestre nr.4 din 2014 (http://www.rft.forter.ro/_wsn/2014_4/01-eve/32.htm din 26.11.2014) si pe adresele de internet:http://xprojects.ro/ din 26.11.2014 si http://www.unap.ro/index.php/ro/evenimente?id=327 din 26.11.2014

26.11.2014 si http://www.unap.ro/index.php/ro/evenimente?id=327 din 26.11.2014

**********************************************************************************************

* Unmanned Solution Forum 2014 -USF 2014 (https://www.youtube.com/watch?v=eAvrt7Cp4TU). Activitatea sa desfăşurat în Complexul Romaero Băneasa din București, pe 16 mai 2014. Evenimentul s-a  dorit a fi începutul unor conferinţe internaţionale dedicată soluțiilor fără pilot – aeriene, terestre, maritime, subacvatice – şi aplicațiilor în domeniu. USF2014 a avut loc în cadrul expoziției Black Sea Defence & Aerospace 2014dedicată apărării, industriei aerospaţiale, securității şi siguranței, fiind sprijinită de Guvernului României şi Serviciul Român de Informații (http://www.youtube.com/watch?v=eaQluql4ssQ). Au fost abordate teme majore privind aplicațiile civile, militare și speciale care implică sistemele fără pilot. Obiectivul Forumului a fost de a oferi o oportunitate profesioniștilor din industrie (producători, furnizori și cumpărători) de a interacționa și de a prezenta cele mai recente soluții și inițiative pe piaţa soluțiilor fără pilot.Participarea noastra ca asociație ne-a permis sa interacționam cu entităţi guvernamentale și civile, evenimentul fiind un excelent mediu de promovare într-un forum specializat,  cu accent pe aplicații civile și militare.

**********************************************************************************************

* În perioada 12-28.05.2014, firma SC TEAMNET International SRL, membră a asociației noastre, a participat cu sistemul miniUAV Hirrus la exercitiul NATO Joint Trial UNIFIED VISION 2014 (UV14) – Orland Air Station, Norvegia. UV14 a furnizat aliaților și partenerilor NATO oportunitatea de a testa cele mai recente informații de tip ISR, procedurile de supraveghere și de angajarea în spațiul aerian, terestru și maritim, atât cu sistemele cu pilot cât și cu cele fără pilot. Aceste proceduri au fost dezvoltate de către experții naționali ISR, bazat pe experiențele operaționale recente ale NATO.

**********************************************************************************************

* A apărut Legea nr.98 din 04.07.2014 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr.506 din 08.07.2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 29/1997 privind Codul Aerian Civil.

**********************************************************************************************

28.05.2014 – Propunerile Asociației ,,UVS ROMÂNIA” adresate Ministerului Transporturilor referitoare la Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 8 / 2014 pentru stabilirea condiţiilor de operare în spațiul aerian național a aeronavelor civile motorizate fără pilot la bord;

**********************************************************************************************

* La propunerea dl.Peter van Blyenburgh – președintele UVS INTERNATIONAL și în urma Hotărârii Adunării Generale din 03-04-2014, Asociația ,,UVS ROMÂNIA” a aderat la acest organism internațional cu cererea din data de 17.04.2014

**********************************************************************************************

* În prima săptămână a lunii martie 2014 Autoritatea Aeronautică Civilă Română a înmânat primul certificat (0001 YR – D0001) pentru un UAV din Romania, înregistrat sub nr.8/2014 prin Ordin al Ministerului Transporturilor.

Certificatul primului UAV înregistrat oficial în România a fost înmânat D-lui Octavian Isăilă din Medias, de către Directorul General al Autorității Aeronautice Civile Romane, D-nul Armand
Petrescu, în prezența reprezentantului Ministerului Transporturilor, Directorul General al Departamentului de Transport Aero-Naval, Constantin Voicu.

(Sursa: http://www.unmannedforum.eu/2014/04/07/primul-certificat-de-inregistrare-emis-unui-uav-din-romania/)

**********************************************************************************************

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *